Nu-mi place sa traiesc între lucruri scumpe, valoarea materiala a obiectelor ma înspaimânta. Ideea ca n-am voie sa scap din mâna paharul, ca ar fi o nenorocire sa ciobesc farfurioara, ca e de neiertat sa patez covorul o consider un atentat la libertatea mea nu numai de miscare, ci si de gândire. Faptul de a purta o podoaba pe care nu trebuie sa o pierd, de a avea o haina de care trebuie sa am grija, de a stapâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare intolerabil. Pentru ca orice dependenta de materie mi se pare de nesuportat, pentru ca orice posesie este o dependenta.
Îmi dau seama ca ceea ce spun îmi poate atrage dispretul unei întregi categorii de fini degustatori ai frumusetilor si bunurilor lumii. Am auzit si am citit de atâtea ori ca, baut dintr-o cupa de cristal, vinul este altfel, încât îmi dau seama ca e descalificant sa marturisesti ca de teama de a nu depinde de cupa poti sa renunti si la vin. Cu atât mai mult cu cât spaima de valoare devine implicit si spaima de frumusete, frumusetea însasi fiind, din cele mai vechi timpuri, convertibila în valoare materiala. Si totusi, nimic nu mi se pare mai firesc. Ofensiva lucrurilor este atât de puternica si de violenta, încât nici o precautie nu mi se pare exagerata pentru a ramâne dincolo de granitele stapânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsa de gust este astfel numai o intransigenta putin fanatica, ceea ce poate semana unei exagerate simplitati este, dimpotriva, complicatia unui spirit încapatânat si nelinistit de fragilitatea libertatii sale.
Admir inestimabilele obiecte frumoase, în muzee, fara cea mai mica dorinta de a le stapâni, de a le avea, de a fi ale mele, fara nici o tentativa de a stabili între ele si mine o alta legatura decât cea a privirii scurte si admirative în treacat.
Ma multumesc cu ulcele de pamânt care se sparg usor si fara regrete, port podoabe pe care le ratacesc si le uit, trec printre lucruri, care nu au asupra mea nici un drept si nici o legatura, cu singura grija de a nu avea de pierdut decât lanturile, cu singura obsesie ca se pierd cu atât mai greu cu cât sunt mai scumpe. Si arunc la gunoi farasul cu cioburile care au prilejuit aceste gânduri, cu sentimentul încurajator ca am mai sfarâmat o veriga...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu