Literatura proastă e ca o femeie fără ţaţe; te frustrează, te scoate din minţi, dacă eşti si puţin ineficient din punct de vedere al realizării materiale si contează că dai bani pe cartea aia, ca prostul, că ti-a recomandat-o cineva, că ai citit pe vreun forum de gay sau ai văzut-o în librărie si ti-a plăcut coperta sau de ce dracu mai citesc oamenii în general îţi vine să te impusti. Sau să îi dai foc ei, cărţii fără ţăţe sau fără ce n-o avea.
Cel mai des, cărţile proaste sunt melodramatice, te năucesc cu vreo chestie profund naturalistă, te fac să o iei razna după vreo tragedie groaznică, ca si cum nu ar fi lumea în sine la modul percepţiei cele mai evidente suficient de angoasantă. Ca si cum lumea lor e mai groaznică decît lumea în care ne mişcăm noi .
Nu ai nimic de invătat din cărţile astea, oricît ai încerca să le dai valenţe, esuezi în stupefiant, plus că mori de plictiseală dacă nu eşti cumva retardat să te emotioneze vreo tragedie livrescă mai mult decît aia cu vecina ta părăsită de soţ cu 4 copii care mănancă din gunoi si nu si-au platit intretinerea de 8 ani.
Mai sunt cărti care propun eroi livreşti, de cele mai multe ori în persoana autorului, care fac chestii relevante pentru societate, se indrăgostesc ca vacile si ne impărtăsesc experienta lor intr-o prozodie demnă de dispreţ, se droghează si au percepţii obiective ale lumii pe care si le pun imediat pe hîrtie, sau si mai trist vorbesc de satul în care s-au născut ei de parcă satul ăla ar avea un merit în plus că a dat lumii un nătărău cu veleităti artistice ca el. Sigur că sunt si cazuri fericite în care pe aceleaşi teme se nasc capodopere. Dar pentru asta trebuie sa fii
Sabato, Cortazar, Pessoa, Joyce,Hemingway sau alţii cativa.
Bineinţeles că nu e nimic ciudat că în general demersul literar sa fie supus ratării,oglindă a societăţii
spiritual primitive în care trăim, nu ne surprinde nimic, e rău însă că cei loviti de conceptul creativ,
acesti scriitori si poeţi din categorie, se gandesc ei că ar trebui sa publice lamentaţiile creierelor lor
bolnave si apoi sa apară pe la televiziunile locale, să ia cu asalt cenaclurile literare, să năucească juriile concursurilor literare de pretutindeni cu volumele lor cu tiraj de 50 exemplare, sau să-si asume condiţia de scriitori intr-o asemenea masură, încît , cocotati pe cartea lor de cîteva sute de pagini, practic
sa devii insignifiant si sub condiţia lui, oricine ai fi. Mai ai o şansă sa-i atragi atenţia încercînd sa devii personaj în urmatoarea lui carte, dar în general trebuie sa fii cam ca el , semidoct si frigid, si oricum şansa e mică pentru ca obiectivitatea cu care vede el lumea îi permite sa aleagă dintr-o gama imensă de rataţi psihic.
Dintre toţi, cei mai oribili sunt poeţii. Astia sunt de 2 categorii, tineri si batrani. :)
Stiu că e putin insuficient ,deci dezvolt. Aia tineri, sunt în general cei care nu reusesc sa-si faca în veci
o gagică, nu au făcut desigur niciodată sex pentru că le e rusine cu penisul lor, de cele mai multe ori mai
mic decat media. Figuratia lor literară are motivatii uneori chiar mai complexe. Ei pot scrie pentru că au
în familie vreun scriitor din cealaltă categorie, bătran, a carui creaţie, din spirit de frondă tinerească
li se pare lipsită de esente. Asa că pun mana pe pix:) si propun lumii , intr-o logoree tampită, superficială, de cele mai multe ori pornografică, conform unui curent pe care l-au văzut ei pe net, versuri inspirate,
despre cum ar vrea ei sa fută pe una, despre cum e aia cand se trezeste dimineata si cum ii atarnă capul
pe pernă, despre cum iau ei metroul pană la romană si ce-au vazut acolo sau , cei chiar terminati psihic,fără nici o sansă să-si revină vreodată ,despre natură .Astia sunt si cei mai incuiati si în general provin din familiile de la tară,din deltă sau de pe la munte ,unde natura si vegetatia le obtureaza putin vederea si nu văd femei prin zona în afara de mama lor, care, din caruta cu boi, nu-i prea inspiră la poezia de dragoste.
Cum spuneam, cealaltă categorie de poeti sunt bătranii, sunt si cei mai periculosi, în primul rand pentru că au scris mai mult si au mai multă vanitate literară acumulată sau, dacă sunt la primul volum de versuri,
argumentele lor oricum sunt indestructibile, pentru că va fi evident că toată viata au acumulat, si privită retrospectiv a fost tocmai un fel de pregatire a poemelor lor demente.
In general ei scriu despre femei, idealizandu-le putin, doar atăt cat sa nu se vadă faptul că nu au mai vazut pisica de o sută de ani, chestie de intelegere mutuală intre mosii poeţi care nu dezvolta niciunul
partea pur sexuală ca sa nu atragă oprobiul celorlati sau si mai rău , să nu se apuce si ei de conceput versuri cu tematică.
Intelepciunea cu care privesc ei tema te infioară nu numai prin imagistica dezgustatoare, muzele lor oricum au murit de bătranete, dacă nu cumva chiar deceptionate de autori, ci si prin autosuficienta serenitătii.
O altă temă care ii fascinează pe acesti poeţi este cea a iubirii de tară si mai ales a unirii cu basarabia, demers de apreciat de altfel, cu singura specificare că ,dacă dumnezeu sau cineva ar contabiliza calitatea lametatiilor lor isterice, ar alege sa rămanem cu granitele astea pentru eternitate.
In următorul articol vom vorbi poate despre femeile din romania care au impresia că scriu romane sau poezie.
